Conferinţa naţională a poliţiştilor creştini 2009

Conferinţa naţională a poliţiştilor creştini din RomâniaConferinţa naţională a poliţiştilor creştini din România se va desfăşura în perioada 12-14 iunie 2009 la Centrul de Conferinţe VLĂHIŢA, Şos. Ciucului Km. 106, judeţul Harghita, în centrul ţării. Sunt invitaţi poliţişti, jandarmi, pompieri, cadre din penitenciare împreuna cu familia.

Tema conferinţei: „Poliţistul creştin – caracter altruist, integritate şi excelenţă”. Va conferenţia Matthias Schöni – director Licht im Osten, Elveţia. Invităm la părtăşia noastră poliţişti creştini din România, Elveţia şi din alte ţări pentru realizarea unui schimb de experienţă constructiv. De asemenea, a fost introdus în program un seminar de pregătire profesională, special pentru poliţiştii activi, aflaţi în exerciţiul funcţiunii cu tema: „Modul de acţiune a poliţistului creştin în diferite situaţii”.

În cadrul acestei conferinţe vom celebra 10 ani de la prima întrunire a poliţiştilor creştini din România. 10 martie 1999 rămâne o zi de neuitat pentru APC România. Atunci s-au adunat pentru părtăşie şi rugăciune în oraşul Beiuş, judeţul Bihor un număr de 10 poliţişti creştini evanghelici din 6 judeţe (AR, BH, MM, MH, SJ, TM).

Vă rugăm să confirmaţi participarea telefonic (0745-234.336, 0771-304.470) sau prin e-mail ( petricabohus@rdslink.ro ) la Bohuş Petru, până la data de 5 iunie 2009.

Pentru mai multe detalii: www.cparo.ro