Sibiu -Marșul pentru viata-2018

mars

Sursa photo

În  municipiul Sibiu, Marșul pentru Viață 2018 are o serie de organizatori, dintre care amintim: grupul „Studenți pentru Viață” Sibiu, Asociația Studen­ților Creștin-Ortodocși Români – filiala Sibiu, Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu, Alianța Evanghelică din România (Cultul Baptist, Cultul Penticostal, cultul Creștin după Evanghelie), Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS), Asociația „Părinți pentru Viitor”, Asociația „Dia.Logos”, Centrul de consiliere „Mama”.

În municipiul Sibiu, Marșul pentru Viață 2018 se va desfășura în intervalul 13:00 – 15:00, având ca punct de pornire esplanada din fața bisericii de pe Bd. Mihai Viteazul. Traseul marșului se va desfășura pe ruta Bd. Mihai Viteazul – Calea Dumbrăvii – Piața Unirii – str. Nicolae Bălcescu – Piața Mare.

În Piața Mare, pe o scenă special amenajată pentru acest moment, se vor ține câteva discursuri-mărturii pro-viață și pro-familie.

Prin organizarea acestui eveniment sunt transmise în societate mesaje pro-viață și pro-familie, de conștientizare a opiniei publice asupra faptului că viața reprezintă cel mai de preț dar făcut oamenilor de către Dumnezeu. Venirea pe lume a unui copil și primirea lui în viața noastră, cu dragoste, cu bucurie și cu responsabilitate, reprezintă una din cele mai mari binecuvântări pe care un om le poate primi.

Pe de altă parte, Marșul pentru Viață își dorește să tragă un semnal de alarmă asupra unui fenomen aflat la cote alarmante în societatea românească: fenomenul avortului. România ocupă locul al doilea în lume în statistica numărului de avorturi raportat la populația actuală (Rusia este pe locul întâi): peste 22.700.000 de avorturi legale, chirurgicale, doar în spitalele de stat, în perioada 1958 – iunie 2016, față de o populație de circa 19.760.000 de persoane în 2016 (cf. Summary of Reported Abortions Worldwide, through August 2015, realizată de Robert Johnston, disponibilă la adresa http://www.johnstonsarchive.net/policy/abortion/wrjp3314.html și United Nations, Department of Economic and Social Affaires, Population Division (2015). World Population Prospects: The 2015 Revision, disponibilă la adresa http://www.geohive.com/earth/population_now.aspx).

Dorim să evidențiem rolul extrem de important pe care îl are familia, cei apropiați și societatea, în ansamblu, în sprijinirea femeilor aflate în așa-numita criză de sarcină. Criza de sarcină apare în momentul în care o femeie ia în considerare întreruperea cursului firesc al sarcinii, care s-ar concretiza prin nașterea copilului, și se gândește la posibilitatea de a face avort. Criza de sarcină apare din cauza unor probleme exterioare cărora femeia nu reușește să le facă față. 64% dintre femeile care au făcut avort s-au simțit presate să facă avort (cf. V.M. Rue et al. „Inducedabortionand traumatic stress: A preliminary comparison of American and Russian women”, Medical Science Monitor 10(10): SR5-16, 2004).

Dorim să subliniem rolul important al statului, al cultelor și al altor instituții și organizații în sprijinirea vieții și a femeilor aflate în criză de sarcină, prin dezvoltarea și continuarea programelor de suport și consiliere și prin înființarea de centre de sprijin pentru viitoarele mame aflate în situații dificile. Prin Marșul pentru Viață promovăm conștientizarea societății și sprijinirea femeii în a putea duce la împlinire sarcina, prin nașterea pruncului. Parteneri în organizare: Grupul „Studenți pentru Viață” Sibiu, Asociația Stu­denților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) – Sibiu, Arhiepiscopia Sibiului (Departamentul de Tineret), Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS), Asociația „Părinți pentru Viitor”, Asociația „Dia.Logos”, Coaliția pentru Familie – Sibiu, Asociația D.A.R. Sibiu, Centrul de Consiliere „Mama” – Sibiu, Alianța Evanghelică din România (Cultul Baptist, Cultul Penticostal, Cultul Creștin după Evanghelie), Parohia Romano-Catolică din Sibiu, Biserica Reformată din Sibiu

Advertisements