Idolii mileniului III – invitat prof.dr.Emil Bartos

bbb te invita 2 (1)Luni si Marti (25.02 si 26.02) de la ora 19:00  la Biserica Baptista Betania (Str. Pielarilor nr.6-8) va avea loc cu ajutorul lui Dumnezeu o intalnire avand tema: “Idolii Mileniului III” cu invitatul special : Prof.Dr.Emil Bartos. Sunteti bineveniti!

Emil Bartos are o experienţă pastorală de peste 15 ani, timp în care s-a dedicat şi pregătirii academice.

Şi-a făcut studiile doctorale la Regent’s Park College, Universitatea din Oxford, Marea Britanie, iar de atunci a predat în diferite universităţi din ţară şi din străinătate.

Etapele în care se produce adoptarea unui idol: permiterea intrării „urâciunilor în Templu”, ascunderea lor, ataşamentul emoţional de ele şi răzvrătirea făţişă faţă de Dumnezeu. Tot în etape are loc şi depărtarea slavei lui Dumnezeu de Templu. Când idolul devine autoritate în viaţa credinciosului, Dumnezeu nu mai are nicio autoritate, iar modul în care se descoperă e cel al judecăţii. „Idolatria începe cu o evlavie înjumătăţită. Inima împărţită e matricea idolatriei”,idolatria se bazează mult pe simţuri. Singura modalitate de eliberare din idolatrie este prin curăţirea inimii prin sângele Domnului Isus. „Când creăm idoli, aceştia ne vor devora. Idolul unei imaginaţii bolnave şi necontrolate ne va secătui”. (Emil Bartos)

Norbert Lieth la Mediaș- duminică 10 februarie

norbert

În data de 10 februarie 2013, Norbert Lieth, fondatorul misiunii „Strigătul de la Miezul Nopții”, va susține un mesaj în cadrul programului de seară, ce se va desfășura începând cu orele 17.00.

   Norbert Lieth, s-a născut în 1955 în Germania, implicându-se, împreună cu soţia la scurt timp după întoarcerea sa la Domnul, în lucrarea misiunii „Strigătul de la Miezul Nopţii”. După absolvirea Şcolii Biblice din Montevideo (Uruguay), tinerii căsătoriţi au acumulat multe experienţe în diferite locuri de misiune din America de Sud.

   În urmă cu câţiva ani ei au urmat chemarea lui Dumnezeu de a lucra în Europa. În prezent Norbert Lieth este membru în conducerea misiunii „Strigătul de la Miezul Nopţii” din Pfaffikon (Elveţia). Cea mai importantă lucrare a sa este propovăduirea Evangheliei. Prin harul lui Dumnezeu el a fost o binecuvântare pentru foarte mulţi oameni din majoritatea ţărilor europene. Esenţa propovăduirii sale este Cuvântul profetic al lui Dumnezeu, din care străluceşte revenirea în curând a Domnului nostru.

Norbert1