Un nou album: “Cântări de Nicolae Moldoveanu – Vrednic e Mielul!”

corul-evanghelic-nicolae-moldoveanuCorul și Orchestra “Evanghelic” inregistrează în premieră, în aranjamente noi, imnuri și cântări de referinţă ale îndrăgitului compozitor, îndreptându-ne atenția asupra frumoasei și bogatei creații muzicale creștine românești. Preocuparea pentru cantarile lui Nicolae Moldoveanu a luat nastere in urma cu mai multi ani. Intr-o intalnire personala cu compozitorul, dirijorul Corului Evanghelic, Emanuel Balaceanu, a avut privilegiul de a cunoaste direct de la sursa, pulsatia muzicala a acestor piese.

“ Proiectul acestui album a început în toamna anului 2011, atunci cand corul nostru a fost invitat pentru prima dată la simpozionul anual “Cantarile Harului” de la Sibiu – o iniţiativă excelentă de valorificare a muzicii lui Nicolae Moldoveanu.

Rădăcinile acestui proiect sunt săpate însă adânc in inima mea. 

Deşi cântate simplu de Nicolae Moldoveanu, pe uitate casete, sau benzi de magnetofon, cele mai multe din piesele acestui album s-au întipărit în memoria mea de copil, răsunându-mi în inimă, în minte şi în urechi, în armonii şi orchestraţii pe care nu le-am putut uita. Fiind preferate de părinţi pentru greutatea lor spirituală, şi desconsiderate de noi, copiii, dornici de ceva nou şi dinamic, aceste cântări şi-au făcut loc totuşi în inima noastră, a multora, odată cu trecerea anilor, răsărind cu valenţe uimitoare, odată cu provocările vieţii. 

Cred că există o singură explicaţie pentru care ele au renăscut în noi: Cuvântul biblic, profund, testat, în unitate cu frumuseţea melodiei, născută din suferinţă sau din încredere.

Invitaţia primită de a cânta la Sibiu a fost suficientă pentru ca aranjamentele să poată lua forma partiturii. Încurajările primite odată cu interpretarea lor au fost copleşitoare. În 2 ani consecutivi de participare, odată cu acumularea repertoriului, ideea acestui album a prins contur. 

Însă proiectul ar fi rămas doar la nivel de dorinţă dacă, în acelaşi timp, Emanuel şi Sorin Apăscăriţei, muzicieni şi ingineri de sunet, foşti colegi de şcoală şi liceu, nu şi-ar fi dorit să producă un album cu piese de Nicolae Moldoveanu. Când le-am comunicat intenţia de a înregistra un album, Emanuel mi-a mărturisit: “Când eram mic, am fost cu părinţii în vizită acasă la Nicolae Moldoveanu şi am avut permisiunea să cânt la orga dumnealui. De atunci am fost în permanenţă conştient că trebuie să fac ceva cu această muzică.” În scurtul concediu disponibil, au venit în România, punâdu-se la dispoziţia lui Dumnezeu pentru a realiza aceste imprimări.

 
Restul este istorie. Luna septembrie 2013 a fost dedicată repetiţiilor. Toate uşile s-au deschis, pe toate planurile. Drepturile de înregistrare ne-au fost acordate. Membrii orchestrei, prieteni vechi şi noi, din Bucureşti şi din alte oraşe, ni s-au alăturat benevol, cu toată dăruirea. Biserica Golgota din Bucureşti ne-a găzduit cu drag, necondiţionat.  
 
În timpul extrem de limitat pe care l-am avut la dispoziţie pentru imprimări (câteva ore pe zi, timp de o săptămână), am avut parte de experienţa unică a înregistrării unui album coral-orchestral într-o ambianţă acustică plăcută, cu doar câteva microfoane bine amplasate. 
 
Ceea ce probabil merită menţionat este că muzica a fost imprimată în timp real (întregul ansamblu este înregistrat dintr-o bucată, ceea ce se aude reflectând modul în care am cântat). Acest lucru a fost o provocare pentru noi, date fiind posibilităţile aproape inexistente de prelucrare şi de editare ulterioară. În ciuda a tot ceea ce putem considera a fi neajunsuri şi nevoi de potenţiale cosmetizări, mă bucur de această experienţă, în special pentru faptul că reflectă realitatea.
 
Însă dincolo de bucuria unui lucru făcut cu ajutor dedicat, profesionist, atmosfera de lucru este cea pe care nu o vom uita prea curând: gândul de închinare, dorinţa de înţelege şi reda mesajul, bucuria rezultatelor, a răspunsurilor la rugăciuni, lucrul şi susţinerea în echipă, dar şi presiunea timpului, necesitatea luării rapide a unor decizii, provocări imprevizibile.
 
Nu pot să nu amintesc de prezenţa cu totul specială a solistului Nelu Moţ care, venind din cealaltă parte a ţării, a petrecut o oră şi jumătate alături de noi, înregistrând piesa “Te prind fiori”, într-o interpretare menită să trezească fiorii unei conştiinţe amorţite, dar mai întâi nouă, “acompaniamentului”.
 
Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru Corul Evanghelic, pentru provocarea pe care au acceptat-o şi pe care şi-au asumat-o până la capăt, pentru pasiune şi implicare atât în procesul muzical, cât şi în organizare.
 
Doresc ca în inima fiecărui ascultător, Cuvântul scris în Biblie, aşternut pe note, rostit în cântare, fie acasă, fie pe stradă, fie poate într-o maşină pornită la un drum lung, să se întoarcă la Dumnezeu cu un rod bogat, spre gloria Lui!
 
 SOLI DEO GLORIA!”
(Emanuel Balaceanu) / interviu preluat de AICI
Albumul este menit să aducă în inima fiecărui ascultător încurajare, bucurie, să îndemne la închinare și adorarea Mielului, provocându-vă să descoperiți noi expresii ale harului lui Dumnezeu.
    Vă oferim spre audiție, melodii si selecții pe www.corulevanghelic.ro, iar pentru a intra în posesia albumului, ne puteți scrie pe pagina de contact a site-ului nostru.
_B9A8551-5_FINAL
Advertisements

Conferință Neil Anderson, “Matur și liber în Cristos”

Radio Vocea Evangheliei vă invită la conferinţa “Matur şi liber în Hristos” – o serie de prelegeri dedicată liderilor, lucrătorilor şi consilierilor spirituali din biserici, la care însă pot participa toţi cei interesaţi.

Tematica abordată va include subiecte precum Procesul Sfinţirii, Obsesii Păcătoase, Bătălia la Nivelul Minţii, Ucenicia în Consiliere, şi Paşi către Libertatea în Hristos.

Conferinţa va fi susţinută de două personalităţi în domeniu, din Statele Unite, respectiv profesorul universitar dr. Neil Anderson, autor a peste 40 de cărţi printre care: “Biruinţa Asupra Întunericului” şi “Cel ce Sfărâmă Lanţurile Robiei”, şi pastorul Valy Văduva, susţinător al cursurilor radiofonice “Creşterea şi maturizarea spirituală”.

Conferinţele se vor desfăşura în:

  • Timişoara: 4 – 6 Iunie (Biserica Vox Domini, B-dul Liviu Rebreanu 106)
  • Sibiu: 8 – 10 Iunie (Biserica Baptistă “Betania” Sibiu, Str.Pielarilor nr.6-8 , tel.0269.217.837). Întâlnirile de la SIbiu au loc doar seara, în fiecare dintre cele trei zile, între orele 17:00 şi 21:00, participanţii fiind responsabili să-şi asigure pe cont propriu cazarea şi masa. Coordonatorii acestei întâlniri din Sibiu sunt pastorul Radu Câmpean (tel.0745.599.899) şi directorul RVE Sibiu, Ilie Jinar(0730.014.575). Întâlnirile de la Sibiu vor avea următorul conţinut:
  • Prima seară: Sfinţirea, Obsesii păcătoase (I+II), Bătălia la nivelul minţii (I)
  • A doua seară: Bătălia la nivelul minţii(II), Formare spirituală (I+II), Consiliere in Hristos (I)
  • A treia seară: Consiliere in Hristos(II), Paşi către libertatea în Hristos (I+II+III)

MPORTANT: Pentru înscrierea la evenimentul din Timişoara, doritorii pot folosi acest formular online, costul participării fiind de 50 lei. Pentru evenimentul organizat la Sibiu se va percepe doar contravaloarea manualelor primite de participanţi, adică 10 lei, iar înscrierea pentru Sibiu se va face local, pe data de 8 iunie, începând cu ora 16:00, la Biserica Baptistă “Betania” Sibiu, Str.Pielarilor nr.6-8 , tel.0269.217.837. Cei care sosesc la Sibiu din alte localităţi şi au nevoie de ajutor privind găzduirea, pot solicita asistenţă din partea organizatorilor, contactând pe pastorul Radu Câmpean (tel.0745.599.899).

Concert de Paște, Sanctus Pro Deo

Corul Sanctus Pro Deo va susţine Concertul de Paşte ,,The Holy Week”în data de 3 aprilie 2010, ora 19 la Sala Thalia. Rezervări pentru bilete se pot face la numărul de telefon 0727338586, pe situl www.sanctusprodeo.ro sau în seara concertu­lui. În cadrul proiectului va fi prezentată o colecţie de piese vocal-simfonice apar­ţinând mai mul­tor compo­zitori creştini contemporani, cum sunt: Mike Speck, Larry Goss, Danny Zaloudik, Randy Vander, Jay Rouse, Camp Kirkland, Deborah Craig-Claar, Robert Sterling, Rodger Strader & Bob Kroagstadt. Partitura, structurată în două părţi, urmăreşte desfăşurarea e­ve­nimentelor din ultima săp­­tămână de viaţă a Mân­tuitorului, aducând în atenţia publicului, prin peisaje sono­re complexe, lirice dar şi dra­matice, cele mai importante întâmplări din acele ultime zile. Scena intrării triumfale în Ieru­salim, Cina cea de Taină, Ghetsimani, răs­tignirea, Învie­rea sunt pilonii prin­­cipali pe care se ba­zează narațiunea muzicală. Sanctus Pro Deo este o aso­cia­ţie co­­ra­lă a tinerilor creştini evan­ghe­li­ci din Sibiu şi îm­­preju­rimile lui, re­prezentată de Co­rul Sanc­tus care a luat fiinţă în 2004 datorită unui grup de tineri muzicieni profesionişti şi a­­ma­tori, ce şi-au dorit o reînnoire a muzicii corale re­ligioase. Scopul principal al asociaţiei este acela de a motiva lumea evanghelică la un act de calitate în domeniul muzical, iar în plan secundar de a vorbi unei lumi excesiv secularizată, prin muzica coral-religioasă despre Dumnezeu şi valoarea credinţei.

Concert – Sanctus Pro Deo

Am placerea sa va anunt, din nou, ca pe data de 21 Decembrie, corul Sanctus Pro Deo va sustine un concert special cu ocazia nasterii Domnului Isus, cu incepere de la ora 19 la Casa de Cultura Sibiu.  Un sezon al bucuriei, al daruirii si al dragostei. Este ceea ce Dumnezeu ne-a oferit prin Fiul Sau trimis in lume, iar noi vrem sa cantam despre aceasta prin intermediul lucrării vocal simfonice JOY JOY JOY a compozitorilor contemporani David T. Clydesdale & Deborah Craig Claar. Preţul unui bilet este de 12 lei, iar biletele se pun în vânzare cu o jumătate de oră înaintea începerii concertului sau cu rezervare la telefon 0727 338 586.

Va asteptam cu drag!

Obama se destainuie: “Nu suntem o natiune crestina”

Am primit ieri un mail de la asociatia Dutch Sheets Ministries , cu câteva vesti despre problemele din America si printre ele enumera si o decizie interesanta a presedintelui Obama.

“Our new President has declared twice now that we are not a Christian nation. Then on his first visit overseas after becoming President he declared to Muslim leaders, “we do not consider ourselves a Christian nation…we consider ourselves a nation of citizens who are bound by ideals and a set of values. I think modern Turkey was founded with a similar set of principles.” What a gross distortion of truth-Turkey is a nation that has slaughtered, oppressed and persecuted non-Muslims!
President Obama then refused to acknowledge the National Day of Prayer (one day!) and then declared by Presidential decree June (an entire month!) to be “Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender Pride Month.”

Puteti citi declaratia: AICI

Noul nostru presedinte a declarat de doua ori ca SUA nu mai este o tara crestina. Apoi, la prima sa vizita in strainatate, a declarat liderilor musulmani: “noi nu ne consideram o natiune crestina… ne consideram o natiune de cetateni care suntem legati de idealuri si un set de valori. Eu cred ca Turcia moderna a fost fondata pe niste principii asemanatoare”. Ce desfigurare brutala a adevarului. Turcia este o tara care macelareste, asupreste si persecuta pe cei ce nu sunt musulmni.
Presedintele Obama a refuzat sa aprobe Ziua National? de Rugaciune (o singura zi!) si a declarat printr-un decret ca luna Iunie ( o luna întreaga) sa fie “Luna lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor si a transsexualilor”.

În contrast, Ronald Reagan a declarat anul 1983 fiind “Anul Bibliei”. Cât de jos am cazut!?

sursa: www.lucratori-romani.ro

Consiliul Europei legalizeaza hula impotriva lui Dumnezeu

timthumb.phpNu, nu este o glumă, nici măcar o glumă proastă… Conform ziarului Gardianul din 12 iunie a.c. care reia o ştire Interfax, Consiliul Europei a calificat hula împotriva lui Dumnezeu ca fiind un drept al libertăţii individului ce nu poate fi considerat drept crimă sau încălcare a legii. Astfel se face o deosebire radicală între hula împotriva lui Dumnezeu şi ofensarea sentimentului religios. Conform experţilor juridici ai Consiliului Europei, ura şi învrăjbirea religioasă sunt încălcări ale legislaţiei, dar nu şi hulirea lui Dumnezeu. Ceea ce nu ne explică aceşti “experţi” de doi bani este cum e posibil să huleşti pe Dumnezeu fără a răni sentimentele religioase ale celor credincioşi? Amintim că în multe state musulmane hula este o încălcare gravă a legii care se pedepseşte de cele mai multe ori cu moartea.

Ştirea aceasta este una cu adevărat şocantă, nu că până acum nu ar fi fost hulit numele lui Dumnezeu, ci prin asigurarea legală a protecţiei celor care se încumetă să o facă. Este un semn clar al direcţiei înspre care ne îndreptăm, un alt indiciu al eşecului creştinilor europeni de a-şi promova exponenţii de seamă în cadrul forurilor europene.

sursa: gardianul.ro

Pierderi tragice şi fundaţii slabe

În 1923, preşedinţii a şase instituţii americane prestigioase au venit la Chicago pentru o întâlnire a celor mai buni finanţişti din lume. Printre particpanţi se afla şi Jesse Livermore, cel mai renumit speculant la bursă din Wall Street, din acea perioadă. Se aflau acolo oameni foarte bogaţi, cu o poziţie şi o influenţă deosebită. Cu toate acestea, după 25 de ani, aceşti şapte oameni au descoperit că lumea nu oferă destul. Unul dintre ei a murit în închisoare, altul a înnebunit. Doi au murit fără nici un ban, iar trei dintre ei s-au sinucis. Toţi au stăpânit la perfecţie arta de a avea cu ce trăi, dar nici unul nu a învăţat cum să trăiască.

Acum, la fel ca şi atunci, este greu de găsit calitatea în viaţă chiar şi în cele mai îmbelşugate societăţi. De ce? Eu cred că aceasta se datorează atitudinii predominante a societăţii faţă de viaţă, muncă şi investiţii, care diferă din punct de vedere istoric şi biblic. Din perspectiva societăţii şi a guvernului, noi am apărut în această lume strict întâmplător. Acesta înseamnă că noi suntem doar animale, care căutăm să ne împlinim nevoile:

1. Scopul muncii este de a face orice este necesar pentru a obţine succes. Indicatorii succesului sunt banii, posesiunile şi influenţa.

2. Deoarece viaţa este scurtă, stilurile de viaţă urmăresc satisfacţia imediată – obţinerea de cât mai multă plăcere posibilă şi cât mai repede. Aceasta conduce la un consum mai ridicat acum şi la mai puţine economii pentru viitor. Un nivel ridicat al datoriilor şi o continuă folosire a creditului se consideră a fi un mijloc acceptabil pentru un asemenea stil de viaţă.

3. Investiţiile se bazează pe stategii de îmbogăţire rapidă, pe termen scurt ca orizont de timp. Perioadele de declin ale ciclurilor economice sunt văzute ca o tendinţă constantă de supravieţuire economică.

4. Nu există un obiectiv final sau moralitate. Etica este relativă şi ceva personal. Ea în general poate juca un rol (eventual) atunci când se iau decizii pentru cheltuieli sau investiţii.

În contrast cu aceste puncte de vedere, perspectiva biblică afirmă că noi existăm datorită mâinii creatoare a lui Dumnezeu. Noi suntem în esenţă fiinţe spirituale, având un scop etern:

1. Scopul muncii este de a ne folosi talentele dăruite de Dumnezeu pentru a-i sluji pe ceilalţi sau pentru a urma o chemare. Indicatorii succesului sunt pacea cu Dumnezeu, dragostea arătată altora şi mulţumirea.

2. Întrucât viaţa eternă este posibilă, un stil de viaţă care urmăreşte obţinerea unor recompense cu valoare eternă ar fi mai potrivit. Aceasta conduce la mai puţin consum acum, la mai multe economii pentru viitor şi la acordarea de ajutor altora. Un nivel ridicat al datoriilor şi continua folosire a creditului este descurajată, fiind considerată că aparţine unui stil de viaţă anormal şi înrobitor.

3. Investiţiile pot fi realizate folosind strategia ”încet dar sigur” şi un orizont de timp mai îndelungat. Ciclurile economice sunt pregătite printr-o strategie de economisire şi diversificare.

4. Fiindcă Dumnezeu are un scop moral pentru creaţia Sa, trebuie ca o lege a semănatului şi a recoltatului să predomine. Etica, bazată pe înţelepciunea biblică, joacă un rol important atunci când se fac investiţii sau cheltuieli.

Societatea noastră poate alege să ignore Biblia, dar la nivel personal, încă putem alege să ne pregătim pentru ineviabilele furtuni ale vieţii, urmând principiile biblice. Aşa cum Isus a spus: ”Dar cine aude şi nu face, se aseamănă cu un om, care a zidit o casă pe nisip, fără temelie. Şi s-a năpustit şuvoiul asupra ei, ea s-a prăbuşit îndată, şi prăbuşirea acestei case a fost mare” (Luca 6:49).