Botez la Biserica Creştină Baptistă Betania din Sibiu

Sărbătoarea Floriilor, prima zi din săptămâna mare, este ziua în care Domnul Isus Cristos a intrat in Ierusalim. În zilele ce au urmat, Mântuitorul a petrecut alături de ucenici în odaia de sus, a fost vândut de Iuda Iscarioteanul, prins de iudei, bătut, batjocorit, condamnat la moarte şi crucificat. Puterea Celui Prea Înalt Îl va învia din morţi, a treia zi după Scripturi, biruind moartea.

Dacă odată Cristos a intrat în Ierusalim, pentru a duce la îndeplinire planul de mântuire, acum El intră în inimile toturor ce cred în jertfa Sa, le schimbă prezentul, le iartă trecutul şi le dă speranţă pentru viitor, îi aduce de la moarte la viaţă, de la iad la rai, de la judecată la răsplată. Această minune a naşterii din nou este sărbătorită de Biserica Creştină Baptistă Betania Sibiu, str. Pielarilor, Nr. 6-8, care vă invită duminică, 28 martie, începând cu ora 10:00, să fiţi prezenţi la o slujbă specială de botez. Mărturia publică a celor îmbrăcaţi în haine albe va fi succedată seara
de o slujbă specială de punere a mâinilor, pentru dedicare în slujba lui Cristos şi a semenilor, prin rodirea Duhului şi manifestarea darurilor Lui, după plăcerea Sa.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s