Duminica lui Toma

Nu se ştie de la cine a plecat ideea! Cert este că prima duminică de după cea a Învierii lui Cristos poartă numele lui Toma, care lipseşte de la întâlnirea cu ucenicii, în seara în care li se arată Domnul. De ce să poarte numele lui? Nu cumva el s-a îndoit? Ba chiar, oare nu Toma şi-a condiţionat credinţa de testul simţurilor? N-a spus el: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. ??

Ba da! Iar Scriptura ne relatează cum au stat lucrurile în Evanghelia după Ioan 20:24-29.

Şi atunci?

Stai puţin, de ce dăm vina pe Toma?

Nu cumva noi ne ascundem de atâtea ori în spatele lui, îi rostim cuvintele, ne motivăm lipsa de la întâlnirea cu fraţii, că doar nu suntem primii, şi nici ultimii n-om fi. Toma ne este înaintaş doar…

Dar… Câţi dintre noi, după ce l-am urmat în totul pe Toma din seara Învierii, nu ne-am oprit acolo, ci am mers mai departe cu el la drum…?

Ne-am întors apoi la părtăşia fraţilor? Am spus că nu credem până nu vedem, dar când am văzut şi am simţit, şi simţurile ne-au fost copleşite, am crezut atunci? Ne-am smerit inima şi am recunoscut Domnia şi Dumnezeirea lui Cristos?

Ca Toma din seara Învierii toţi am fost odată şi poate unii încă mai suntem. Dar oare pot eu spune că l-am urmat pe Toma din duminica Tomii?

Duminica Tomii. Poate fi a mea şi a ta. Dacă îl urmăm pe Toma până la capăt. Căci Toma a văzut şi a crezut. Până la moarte. Moarte de martir…

Că veni vorba de Duminica Tomii, anul acesta, pe 26 aprilie, fraţii şi surorile din mai multe biserici evanghelice din Sibiu se vor închina împreună la Biserica Creştină Baptistă Betania. Serviciul divin special va avea loc seara, la ora 18:00. Adresa bisericii este: Strada Pielarilor, Nr. 6-8. Despre biserica se pot gasi mai multe informatii pe http://www.betania.org.ro.

Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s